fbpx

Maxime istorice! Merita sa investesc, sau mai astept ?

Sal’tare aventurierule. Daca te-ai uitat zilele acestea pe bursa, cu siguranta ai observat ca suntem pe maxime istorice. Astfel, urmatoarea intrebare se afla pe buzele tuturor: merita sa mai investesc acum pe bursa, sau sa astept (cu cash) o eventuala corectie ?

Rational vs. emotional

Investitiile, fie ele pe bursa, sau in orice alt activ financiar, au 2 mari componente:

  1. Cel rational, bazandu-se pe date factuale, cifre, trenduri, miscari sociale, modificari de comportament in masa etc
  2. Cel emotional (psihologic), bazandu-se pe emotia personala de moment pe care investitorul o traieste.

O investitie buna, avand o probabilitate mare de succes, este aceea in care rationalul preia fraiele si calareste fara nici o jena emotionalul investitorului.

Domnule CarutaCuBani, dar chiar suntem pe maxime istorice, deci este rational sa spun ca voi astepta urmatoarea cadere / criza / recesiune…

Eu zic sa nu ne pripim cu concluziile si sa intram putin in detaliu, luandu-ne putin la tranta cu matematica.

Domnule CarutaCuBani, dar eu cu matematica….nu suntem cei mai buni prieteni.

Nu-ti face griji aventurierule. Desi in spatele acestui articol stau calcule complexe, iti garantez ca va fi o placere sa-l citesti, deoarece eu voi afisa grafic ceea ce conteaza, neintrand in detaliile tehnice.

Maxime istorice

Intr-adevar, traim vremuri in care suntem pe maxime istorice. Hai sa vedem totusi ce inseamna acest lucru dintr-o perspectiva mai larga pe un studiu de caz cat se poate de real.

Domnule CarutaCuBani, sper ca vei da si cifre concrete.

Cu siguranta aventurierule. Sa presupunem ca o viata intreaga investitionala este compusa din aproximativ 40 de ani. Luam astfel in calcul perioada 1980 – 2021 (Septembrie) si vom vedea ce s-a intamplat.

In primul rand observam ca luam in calcul un numar total de 501 luni de zile. Interesant de observat este faptul ca din aceste 501 luni de zile, in 153 de luni am avut un maxim istoric.

Cu alte cuvinte, in ultimii aproximativ 40 de ani de zile, in 30% din timp ne-am aflat pe maxime istorice. In medie vorbind, 1 luna din 3, eram pe maxime istorice. 

Wow…sa inteleg ca un maxim istoric nu este atat de rar ?

Excelenta concluzie aventurierule. Asa este, lasand emotionalul la o parte, observam ca de fapt maximele istorice sunt prezente mai tot timpul in viata noastra.

Investitii pe maxime istorice

Dar stii ce-i cu adevarat socant ?

Presupun ca-i o intrebare la care orice as zice, oricum ii vei da raspunsul ?

Asa este aventurierule, m-ai prins. Revenind, hai sa presupunem ca un investitor, numit Ghinionel, investeste doar pe maxime istorice. Adica, cum nu se poate mai prost.

Presupunem ca Ghionel are la dispozitie 100 de dolari pe luna, perioada investitionala este din 1980 pana in 2021 (Septembrie) si investeste in S&P500.

Fiind cel mai ghinionist investitor din lume, el nu investeste banii decat daca s-a atins un nou maxim istoric.

In cazul in care piata incepe sa cada, el nu mai investeste, ci acumuleaza banii (in cash / depozite bancare), urmand sa investeasca ce a acumulat dupa ce un nou maxim istoric a fost atins.

Wow…Domnule CarutaCuBani, cu asa investititii, mai bine nu le mai face deloc. Ce randament ar putea sa scoata daca el investeste doar pe maxime istorice ?

Hai sa vedem aventurierule. Mai jos poti observa evolutia investitiilor lui Ghionionel.

In cazul nu iti este clar, voi sumariza, ceea ce s-a intamplat:

  1. Suma totala investita in toti acesti ani: 50.100 de dolari.
  2. Suma finala: 436.521 de dolari
  3. Investitia totala (50.100) a crescut de aproximativ 8,7 ori.

Domnule CarutaCuBani, nu se poate asa ceva….imposibil.

Ba uite ca se poate aventurierule. Si inca nu ai aflat bomba….

Ce “nucleara” mai poate sa fie dupa o asa revelatie ?

Graficul de mai sus reprezinta evolutia investiei in S&P500 (+dividende) REALE. Cu alte cuvinte s-a luat in calcul inflatia. Este absolut mind-blowing gandindu-ne ca Ghinionel a investit in fiecare luna in cel mai prost moment posibil si totusi, a ajuns sa performeze excelent.

Mai exact, Ghinionel si-a crescut banutii de peste 8.7 ori, generand un randament mediu anualizat real de aproximativ 5.3%. Evident, cu tot cu inflatie acest randament ar deveni mult mai mare.

Daca ar fi sa mentionam un lucru pe care Ghinionel l-a facut bine, acela este ca nu a scos banii de pe bursa atunci cand aceasta era in picaj.

Evident insa, putea sa investeasca mai bine, nu doar pe maxime.

Investitii lunare constante

Mai pe sleau, ar fi putut pur si simplu sa investeasca acei 100 de dolari pe luna indiferent de evolutia pietei. Fie maxime, fie minime. Practic sa faca DCA.

Sa presupunem ca Ghinionel avea un frate numit Constantel ce a investit in aceeasi perioada, tot 100 de dolari pe luna, dar constant, facand DCA.

In acest caz, evolutia investitiilor lui Constantel (DCA) vs Ghionel (pe maxime) arata in felul urmator:

Asa cum era de asteptat, Constantel a scos un randament putin mai mare. In mod ironic, acesta a fost si mult mai putin stresat, nepunandu-si mereu intrebarea “Oare merita sa investesc acum sau nu?”, el pur si simplu investind lunar.

Ca un mic rezumat:

  1. Suma totala investita in toti acesti ani: 50.100 de dolari.
  2. Suma finala: 469.076 de dolari
  3. Investitia totala (50.100) a crescut de aproximativ 9,4 ori.

Mai putin stres, mai multi bani. Not bad Constantel, not bad.

Investiti pe minime istorice

Twist plot. Ghinionel si Constantel au o sora: Omiduta. Mai exact MamaOmiduta.

Cu acelasi orizont investitional, cu aceeasi 100 de dolari pe luna, dar cu un glob de cristal, MamaOmiduta reuseste sa investeasca fix pe minime.

Cu alte cuvinte, MamaOmiduta, nu investeste in fiecare luna cei 100 de dolari disponibili, ci ii strange pana cand se atinge un nou minim (evident, intre 2 maxime). In acest caz, ea investeste pe minim toata suma acumulata.

Wow…e clar ca MamaOmiduta ii va bate la poponetul gol in materie de randament investitional pe cei 2 frati ai ei.

Eu stiu aventurierule… ? … vezi sa nu te grabesti cu concluziile. Hai ca nu te mai fierb mult, ca oricum acest articol a devenit cam lung.

Atasez astfel mai jos evolutia investitiilor celor 3: Ghinionel (pe maxime), Constantel (DCA), respectiv MamaOmiduta (pe minime).

OMG…vad bine ?

Vezi foarte bine aventurierule. MamaOmiduta, desi a stiut EXACT cand este atins un minim, evolutia investitiilor ei este aproape egala cu cea a lui Constantel.

Ca sa fim corecti, MamaOmiduta a castigat, insa doar cu aproximativ 1.5% mai mult fata de Constantel.

Concluzii

Merita sa investesti, sau sa astepti vreun minim ? Trage ce concluzie vrei tu aventurierule, dar eu iti sugerez ca in investitii sa te ghidezi mai mult dupa rational.

Dupa cum ai observat, chiar si cel mai ghinionist investitor (Ghinionel) a scos un randament suculent, in timp ce in extrema cealalta, MamaOmiduta, desi castigatoare, a facut-o la mustata, aproape nesemnificativ fata de Constantel.

Ce au facut toti 3 foarte bine ? Pur si simplu au stat (cu banii investiti) in piata.

Tu alegi ce faci cu banii tai. Mult spor.

Ciao si pe curand.

P.S. Stai cu ochii pe carutacubani, caci vineri s-ar putea sa ai o surpriza faina 😉


Daca esti mai degraba vizual, iti recomand sa imi vizitezi contul de instagram unde public regulat diverse cartonase, zic eu, foarte interesante.

Pentru ebook-ul gratuit “Cum să investești eficient pe bursă” click aici.

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Nu recomand niciun fel de investitie in niciun produs. Tot ce scriu atat in acest articol cat si pe blog nu este altceva decat o opinie personala. Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei.

24 thoughts on “Maxime istorice! Merita sa investesc, sau mai astept ?”

  1. Excelent articol! Ca si investitor incepator, am fost ingrijorata de faptul ca ne aflam pe maxime istorice, dar graficele mi-au oferit o cu totul alta perspectiva. Multumesc!

    PS: M-am distrat serios cu numele alese in articol, foarte inspirate :)))

  2. Bine, acum daca am modifica putin la Omiduta si nu ar mai investi pe minimele dintre 2 ATH-uri, ci ar investi pe minimele din fiecare luna, ar iesi cu totul altceva, dar ar strica “invatamintele” ce trebuie trase din acest articol, deci e bine asa! 😀

    1. tot ar iesi o diferenta mica si daca ar investi pe minimile din fiecare luna 😉

      Singura situatie in care ar iesi net pozitiv, ar fi in conditiile in care ar si vinde toate detinerile pe maxime inainte de caderi si apoi ar reinvesti totul pe minim. 😉

      1. Chiar si cu taxele aferente vanzarii?

        In alta ordine de idei, felicitari pentru articol, unul dintre cele mai bune din ultima vreme: scurt, la obiect, relevant si amuzant. Multumiri pentru eforturile de a lumina misterele investitiilor!

  3. Excelent articolul, m-am distrat copios dar cel mai important este ca m-ai convins ca “momentul ideal” pentru investitii este ACUM.

  4. Multumim Bogdan, foarte bun articolul. Ca incepator era o dilema ce este de facut in situatia actuala. Este clar ca DCA-ul este castigator pe termen lung. Eu ma gandesc la 20 ani – perioada investitionala, dar si asa este ok.

  5. Comparatie excelenta , acum urmeaza sa faceti exact acelasi lucru si cu nikkei 225 din japonia , mult succes! Va rog sa nu uitati ,,succesul “pe care Japonia l-a avut din 1989 pana in 2009 (20 de ani ) Puteti compara s&p 500 cu nikkei 225 din perioada 1980-1989

      1. Exact , ar fi super daca ai face un clip pe youtube legat de acest subiect, si despre toata criza japoneza , este unsubiect foarte interesant dupa parerea mea.Succes in continuare.

  6. Bună Bogdan. Am avut pana nu demult cont pe DeGiro dar după câte am înțeles acum s-au asociat cu Flatex, toate investițiile mele de pe DeGiro în Acțiuni și Etf uri mi le-au mutat sau vor fi mutate în fiecare săptămână câte una din DeGiro în Flatex. Îmi poți spune te rog o platforma mai buna decât Flatex sau ar fi mai bine sa rămân aici? În speranța unui răspuns îți mulțumesc anticipat.

  7. Salut, Bogdan! A fost o placere sa parcurg articolul. Multumiri!
    Sunt curios de ce esti atat de putin activ pe blog in ultima vreme. Pareai hotarat sa scrii mai mult pe parcursul anului sabatic. Fara articole, analize lunare….te dam disparut!?
    Toate cele bune!

  8. Buna ziua. Am citit in articolele dvs ca folositi ca si “munitie” ,de cumparat pe scaderi pe piata actiunilor, vanzand din ETFul iShares Core Global Aggregate Bond UCITS ETF. Din ce am citit acesta are in componenta si obligatiuni corporatiste. In cazul unei scaderi mai serioase si profunde (gen 2008) a busei de actiuni nu o sa aiba de suferit si acest ETF, avand in componenta si obligatiuni corporatiste? Presupun ca intr-un astfel de scenariu o sa aiba de suferit si aceste obligatiuni. Nu este mai indicat un ETF doar cu titluri de stat? Investesc constant pe bursa de actiuni dar as dori sa am si un fond pentru “munitie” in caz de scadere si sa nu stau cu ei degeaba in banca pana atunci.
    Felicitari pentru munca depusa, e de apreciat!

    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.