Cash. Cat si de ce ?

Bine te-am regasit aventurierule. Astazi voi vorbi nitel despre cash. In toata aceasta ecuatie a independentei financiare si cash-ul joaca un rol important. In acest articol iti voi expune strategia mea cu privire la cash.

Ca sa fie clar de la inceput, in momentul in care zic cash ma refer la bani care sunt disponibili IMEDIAT, producand si un randament foarte mic. De exemplu banii tinuti in cont-ul curent sau intr-un depozit la banca.

O rata mare de economisire se traduce prin mult cash nu-i asa ?

Nu este niciun secret ca am o rata de economisire foarte mare (77.82% pe 2018), iar acest lucru te-ar putea induce in eroare, crezand ca am si mult cash. Realitatea este ca nu am atat de mult. Rezervele mele de cash tind sa fluctueze un pic insa in general am aproape 0 (zero) cash.

Full disclosure alert: De fapt misiunea mea este sa am cat mai putin cash posibil (a se citi chiar minus in anumite cazuri).

Domnule CarutaCuBani, atat de noob esti de nu ai un fond de urgenta ce iti acopera cheltuielile lunare timp de 6 luni ?

OK, definitie: noob = newbie, adica incepator, avand o tenta rautacioasa. Am simtit nevoia sa explic acest termen caci nu stiu cati din cititori au fost la fel de dorks ca mine in adolescenta, fiind un impatimit al jocurilor online (warcraft sau dota) unde se folosea aceasta expresie foarte des. Good old memories.

Revenind, la inceput aveam un fond de urgenta ce imi acoperea 6 luni de cheltuieli. Dupa un timp insa am renuntat la el. Motivele sunt multiple

  • Doar uitandu-ne la rata de economisire de 77% putem imediat intelege ca dintr-un singur salariu lunar pot trai confortabil 4 luni.
  • In acelasi timp perioada de preaviz in cazul in care sunt dat afara este de 2 luni. Acest lucru inseamna ca pot trai lejer 8 luni cu banii pe aceste 2 luni.

Sincer, cele 2 motive prezentate ar fi fost suficiente incat sa ma faca sa renunt la fondul de urgenta insa inca n-am terminat.

  • Daca sunt dat afara de la job primesc ajutor de somaj timp de un an care reprezinta 60% din media salariilor pe ultimile luni. Cu alte cuvinte, mai mult decat imi trebuie.

Cum ramane cu eventualele cheltuieli mari neasteptate ca urgentele medicale ?

Simplu. am asigurare medicala (obligatorie) atat in Belgia cat si in Luxembourg. Mai mult decat atat, mai am si o asigurare suplimentara platita de compania sotiei care acopera partea de cheltuieli care nu este acoperita de asigurarea obligatorie. Aceasta este buna pentru cazuri mai grave, sau acces la zone mai ‘premium’.

Daca aceasta cheltuiala neasteptata nu este medicala ? De exemplu nu ai un fond pentru vacante ?

Pentru aceste lucruri am cardurile de credit. Pot sa folosesc banii bancii fara sa platesc dobanda atat timp cat pun la loc ce am luat in mai putin de 2 luni. Cat despre vacante, nu am nevoie de un fond special. Pot acoperi aceste cheltuieli din salariu lunar.

Nu ai nevoie de cash ca sa  profiti in cazul in care piata bursiera/imobiliara scade  ? Sa cumperi ‘la discount’ ?

Buna intrebare aventurierule, o asteptam. Nu conteaza unde citesti despre bani si investitii, vei invata ca trebuie sa ai niste cash pusi deoparte in cazul in care apare oportunitatea perfecta de a investi in ceva la discount. Este complet adevarat, insa implementarea difera de la persoana la persoana. Cum imi place mie sa zic: nu ideea, ci implementarea face toti banii.

Cash-ul – accesul la discounturi

Este adevarat ca in timpul unei caderi ale pietei bursiere (aproape) totul devine mai ieftin si este super daca ai banii necesari (cash) de a profita de acest lucru.

Totusi, hai sa trecem de cuvinte, care suna super, si sa ne gandim putin mai mult. Nu este ca si cum piata cade azi cu 50% si maine s-a intors la valoarea ei originala. Apropo, sper ca este evident faptul ca daca piata a cazut cu 50%, apoi trebuie sa creasca cu 100% ca sa revina la nivelul initial.

Piata bursiera

Hai sa luam ca exemplu clasicul S&P500 si sa urmarim evolutia acestuia.

Putem observa cu usurinta in graficul de mai sus caderea ce s-a produs in 2008. Chiar daca piata a cazut intr-adevar foarte mult, nu s-a intamplat intr-o secunda. De fapt scaderea a inceput undeva pe la sfarsitul lui 2007 si a atins minimum undeva in Martie 2009. In tot acest timp (un an si jumatate) as avea mai mult decat suficient timp sa strang banii necesari pentru a profita de scadere. Nu mai zic ca a mai durat pana in 2013 sa-si revina la nivelul de dinaintea declansarii crizei.

Nu intru acum in detalii cum as profita in mod practic ca nu este nici locul nici momentul, insa iarasi, daca trecem peste cuvintele care suna frumos “profita de scadere si cumpara la discount”, cat de usor crezi ca este sa si faci acest lucru ? Uitandu-te la un grafic in trecut este usor sa iti dai seama unde a fost minimum, dar ‘live’ iti garantez eu ca nu vei nimeri momentul.

Imobiliare

In cazul imobiliarelor este aceeasi poveste. Sa luam de data aceasta Romania ca exemplu unde preturile au inceput sa scada undeva prin 2009 (sau sfarsit 2008 ? whatever). Au trecut aproape 4 ani pana preturile au ajuns la minime, adica in 2013. Iarasi, aceeasi poveste, suficient de mult timp pentru a profita de situatie.

Cash – in prezent

In loc sa stau cu poponetul pe cash asteptand sa cada piata, prefer sa o calaresc. De ce sa pierd toate cresterile doar pentru probabilitatea ca la un moment dat ea sa scada ? Si chiar daca va cadea, crezi ca vei stii care este minimum pana unde poate ajunge ? Gandit la rece punem practic in comparatie un joc de noroc vs. pierderea unui castig potential.

In timp ce anumite persoane prefera sa tina undeva intre 5%-10% din avere in cash, eu prefer sa investesc tot.

Acest tip de gandire este intr-adevar una agresiva insa:

  1. Sunt tanar. Timpul e de partea mea si vreau sa profit. Vreau sa ofer dobanzii compuse destul timp si sume absolute importante astfel incat sa isi arate puterea ei la valori maxime.
  2. In fiecare luna generez o suma consistenta de bani pe care o investesc. Acest lucru inseamna ca pe timpul unei caderi pot aduna rapid destul cash incat sa profit. Asta daca nu raman fara loc de munca evident 🙂
  3. Am mereu pregatita o anumita suma pe care o poti considera oarecum cash, dar este chiar mai bine de atat. In realitate am banii bagati in money market (habar n-am cum se traduce in romana) si ii pot retrage oricand fara sa pierd nimic, dobanzile fiind-mi varsate lunar, iar comisioanele de transfer (in, out) sunt un mare 0 (zero).  Dobanzile sunt evident mai mari decat clasicele depozite bancare, de aceea nu consider ca este cash.
  4. Nu in ultimul rand, pe timp de cadere serioasa profit de preturi joase prin rebalansari intre diferite tipuri de vehicule investitionale. Aici vorbesc in principiu de bear market-uri in V, dar nu numai. Hmm, poate scriu si despre asta la un moment dat.

Cash – in viitor

Bineinteles, nu voi utiliza aceasta strategie toata viata. O folosesc acum caci sunt in perioada de acumulare. Cand voi ajunge la finalul perioadei de acumulare, cu siguranta voi avea si cash, probabil sub forma de depozite bancare ( sincer inca nu stiu exact sub ce forma).

Motivul este foarte simplu. Daca sunt independent financiar si nu ma mai bazez pe venituri active (de exemplu salariu) atunci toate veniturile mele vor fi generate de investitii (chirii, dividende, vanzari actiuni/obligatiuni etc). Toate bune si frumoase numai ca pe timp de bear market, venitul meu va scadea pe toate fronturile:

  • Chiriile vor scadea
  • Dividendele nu vor mai fi atat de grase si frumoase.
  • Vanzare de ETF-uri – doamne fereste de asa ceva. Este ultimul lucru pe care vreau sa-l fac cand preturile sunt jos.

Sa inteleg ca te vei reapuca de munca pentru a avea un venit activ (salariu) ?

Nicidecum. Raspunsul este: perna de cash. Am nevoie de o perna de cash pe care sa ma bazez in astfel de situatii.

  1. In loc sa vand instrumente financiare la preturi mici voi utiliza perna de cash pentru a-mi acoperi cheltuielile
  1. Daca folosesc chirii / dividende / dobanzi ca venituri, acestea vor scadea pe perioada unei crize / recesiuni. Se prea poate ca noua suma generata sa nu-mi mai acopere in totalitate cheltuielile necesare. Aceasta gaura va fi umpluta de pernuta mea scumpa de cash.
  1. Cand piata isi revine, evident voi genera mai mult decat este necesar, asa ca pot sa-mi umplu la loc perna de cash. Astfel voi fi pregatit pentru urmatoarea perioada de bear market.
  1. Repeat.

Cat cash vrei sa contina acest cash cushion ?

Nu-ti pot da momentan o suma fixa. Am in schimb in spate multe sheet-uri in excel pline de calcule si grafice. Depinde de investitiile pe care le voi fi acumulat la acel moment; perna de cash ar trebui sa ma ajute sa trec prin cea mai groaznica criza cunoscuta pana acum timp de minimum 2 ani. Lucrurile nu-s straightforward caci chiar si pe timp de criza, tot generezi dividende, chirii etc, doar ca la valori mai mici. Om trai si om vedea.

Concluzie

Nu recomand nimanui sa urmeze aceasta strategie cand vine vorba de cash. Din afara arata agresiva si riscanta, si chiar asa si este pentru multi. Doar faptul ca strategia este facuta manusa pentru mine face ca aceasta metoda sa nu fie riscanta in cazul meu. Atunci cand m-am decis sa o iau pe aceasta cale am luat in calcul atat personalitatea mea cat si situatia financiara personala.

Ciao si pe curand.

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Nu recomand niciun fel de investitie in niciun produs. Tot ce scriu atat in acest articol cat si pe blog nu este altceva decat o opinie personala. Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei.

7 thoughts on “Cash. Cat si de ce ?”

    1. Nu trebuie nimeni si nimic sa te grabeasca. Investeste-i atunci cand esti sigura si convinsa ca este cel mai bine pentru situatia ta personala 😉

  1. Salut,
    Urmaresc de ceva timp articolele tale (interesante si intrigante in acelasi timp) .
    Sunt cateva lucruri pe care nu le inteleg. Investesti pe piata din SUA in euro, care este motivul?
    Multumesc.

    1. Salut, nu investesc doar in SUA. Investesc in medie ponderata pe capitalizare globala, deci si in China si UK si Germania etc. Cumpar produsele in EUR caci traiesc in Europa iar veniturile si cheltuielile sunt in EUR.

  2. Un alt articol excelent, felicitari.

    Deoarece eu am o abordare diferita, as vrea sa subliniez si eu doua aspecte ce ar trebui luate in considerare cand se face o asemenea analiza:

    1. Cresterea actiunilor, desi se face in timp cum spuneai, nu este liniara. Ceea ce inseamna ca pierderea catorva zile inseamna castiguri semnificativ mai mici (chiar la jumatate uneori din cauza ca se pierde “compunerea” din perioada urmatoare cresterii bruste)

    “According to JP Morgan’s Guide to Retirement 2016, an investor with $10,000 in the S&P 500 index who stayed fully invested between January 2, 1996 and December 31, 2015, would have more than $48,000. An investor who missed 10 of the best days in the market each year would have only $24,070. A very skittish investor who missed 30 of the best days, would have less than what he or she started with – $9,907 to be exact.”

    Sursa: https://www.investopedia.com/articles/investing/021116/3-reasons-not-sell-after-market-downturn.asp

    2. De asemenea un anumit grad de lichiditate ajuta investitorul sa beneficieze de discounturi conjuncturale. De exemplu a 2-a zi dupa celebra OUG-114 eu am cumparat Nuclearelectica la discount ce avea un dividend considerabil permitandu-mi un randament (teoretic momentan) de aprox. 15% in 8 zile (se complica calculul cu impozit/comisioane dar pe acolo ma situez cu aceasta investitie). Desi imprumutul poate fi o alternativa, apetitul la risc cu bani imprumutati cred ca scade considerabil.

    In mod clar greseala majoraritatii este sa se stea pe mai mult cash decat are sens, eu am o teorie ca vine din radacinile noastre comuniste 🙂

  3. Buna si felicitari pentru acest blog. In Romania este destul de complicat sa investesti in bursele din afara. Ne poti spune ce platforme folosesti? Ce parere ai despre etoro?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.