Planul de bataie pentru 2026

Sal’tare aventurierule. A venit momentul mult asteptat in care imi setez obiectivele pe noul an. Mai precis sa le afisez pe blog, caci ele au fost deja setate la final de decembrie 2025.

Eu imi setez obiectivele dupa metodologia SMART, insa pe acest blog le voi expune intr-o maniera mai usor de citit si mai “prietenoasa”.

Rata de economisire [RE]

Nu puteam sa nu incep cu rata de economisire, metricul meu preferat din mai multe motive pe care le-am tot expus pe acest blog:

  1. Introduce elementul de smerenie
  2. Introduce echilibrul in viata mea

Desi in ultimii ani RE-ul a fost foarte mare, nu asa a fost dintotdeana. Mai jos poti vedea evolutia anuala pe ultimii 13 ani a ratei mele de economisire.

Dupa cum vezi, am inceput cu un 25% si am evoluat treptat pana la usor peste 90%.

Disclaimer: In realitate insa sunt 14 ani, insa in primul an nu imi notasem veniturile / cheltuielile, asa ca lipseste. Oricum in primul an RE-ul a fost probabil spre 10%.

Se spune ca o imagine face cat 1000 de cuvinte. Pentru mine acest grafic face cat o viata, deoarece fiecare cifra din acest grafic reprezinta un izvor de amintiri

  1. In primul rand imi aduc aminte cum acum 12 ani puneam deoparte fiecare banut pentru a strage suficient pentru inelul de logodna al celei care avea sa devina Doamna CarutaCuBani, aka, cea mai minunata sotie din lume. By far!
  2. In al doilea rand tin minte cum ma chinuam sa imi creez un fond de siguranta de macar 2-3 luni de cheltuieli, deoarece la acea vreme aveam nevoie de permis de munca in Belgia si daca imi pierdeam locul de munca nu era atat de usor sa gasesc altul.

As putea sa continui cu zeci de exemple, insa ma voi opri la anul 2017, cand in sfarsit mi-am gasit balanta cheltuielilor. A fost anul in care am realizat ce cheltuieli sunt importante pentru mine si cel mai important, care nu sunt importante in viata mea.

Recunosc ca am avut si noroc. Lucrand in consultanta la un nivel foarte inalt, calatorind tot timpul (peste 200 de zile pe an dormindu-le prin hoteluri prin toata lumea), am avut sansa de a gusta din multe experiente pe banii corporatiei: de la restaurante de lux, la hoteluri de 5 stele, masina noua la fiecare 3-6 luni, buget de haine, diurne mari, calatorii business/first class etc.

Astfel, am putut filtra experientele in functie de valorile mele personale, alegand sa raman doar cu cele care se incadreaza pe profilul meu.

Revenind la obiectivul pe 2026 in materie de rata de economisire, mi l-am setat la 70%.

Este un an in care nu ma voi concentra atat de mult pe venituri, de aici si obiectivul de RE care este la nivelul de acum 8 ani. Focusul meu va fi mai degraba pe:

  1. Sa aduc corpul si sanatatea la un nivel comparabil cu cel financiar la care am ajuns
  2. Sa optimizez investitiile, pentru ca portofoliile au inceput deja sa produca sume considerabile.

Desigur, daca depasesc 70%, foarte bine, insa clar nu asta va fi focusul meu.

Veniturile

Evident ca unul din cel mai important element din ecuatia finantelor personale este reprezentat de venituri.

Dupa cum stii, in cazul meu se contureaza o relatie sinusoidala legata de obiectivul pe venituri.

La inceputul carierei, in primii vreo 8 ani era clar obiectivul meu numarul unul si pe acesta m-am axat cel mai mult.

Nu mi-a pasat de titluri, sau promovari, ci doar de a genera multi bani. In primul rand pentru corporatie, iar apoi pentru mine.

Asa am ajuns in doar vreo 2 ani parca sa castig mai mult decat country manager-ul din Romania, iar apoi prin 2017-2018, nici nu mai stiu exact, mai mult decat country managerul din Luxembourg, la vremea aceea neavand nici macar vreo pozitie de management. Aceasta este puterea intraprenoriatului in corporatii.

In intervalul 2022-2024 ani insa, nu prea mi-am mai setat obiective de crestere a veniturilor pentru ca deja castigam mai mult decat suficient. Cu toate acestea, in mod ironic, ele tot au crescut.

In 2025 iar mi-am setat un obiectiv nebun de a-mi dubla veniturile fata de 2024, lucru pe care l-am bifat.

Totusi, pentru 2026, obiectivul este de patru ori sub 2025.

Dupa cum ziceam, focusul este altul pe 2026 din mai multe motive.

  1. Consider ca nu este intelept sa am un corp mediocru tinand cont de resursele financiare pe care le am.
  2. Portofoliul a intrat intr-o faza de maturitate atat ca marime cat si ca durata de viata. Acest lucru inseamna ca ar trebui sa ma concentrez mai mult pe gestionarea investitiilor deoarece cu un efort minim, castigurile sunt semnificative. Un fel de 20-80 aplicat la efort venit pasiv vs venit activ.
  3. Vreau pur si simplu sa-mi las spatiu mental pentru mine. Jocul banilor l-am castigat in viata asta. La ce bun, daca nu sunt in top shape si mental si fizic?

Mi-a luat ceva timp sa ma setez mental pe acest obiectiv, insa cred eu ca am ajuns in punctul in care am reusit sa fiu aliniat.

Investitii pe bursa – extern

Dupa cum stii eu am in principiu 3 portofolii pe bursa:

  1. ETF-uri – cel mai mare
  2. Actiuni individuale – semi speculativ
  3. Portofoliul platitor de dividende, inceput acum trei ani si cateva luni alaturi de voi, comunitatea carutacubani.

Pe 2026 ma astept sa ma concentrez pe ETF-uri, DGI si sa fiu atent la actiuni individuale.

Asteptarea mea este sa avem la un moment dat in 2026 o corectie pe bursa. Nu-mi dau seama daca ar fi mai degraba una scurta (cum a fost in 2025), sau una mai lunga si serioasa (2022). Oricum ar fi, sper sa fie un an asa cum imi imaginez: cu cel putin o oportunitate faina pentru achizitii.

De asemenea, pe bursa ma voi concentra doar pe actiuni.

Aditional, pe bursa ma voi concentra doar pe extern.

Ca in 2025, voi cam ignora obligatiunile, considerand ca upside-ul pe actiuni in contextul actual este indeajuns de bun incat sa acopere risk free rate-ul indiferent daca vom vedea scaderi (de care bineinteles, daca apar, voi profita).

Altfel, portofoliul platitor de dividende inceput alaturi de voi acum trei an si ceva de zile, a depasit borna de 450k USD. Nu-i rau deloc.

Daca esti nou pe blog, tin sa mentionez ca poti vedea exact detinerile acestui portofoliu platitor de dividende, respectiv evolutia lui in detaliu daca esti inscris la newsletterul gratuit de pe blog (in partea dreapta daca esti pe desktop, sau mai in josului paginii daca esti pe smartphone / tableta).

Detalierea portofoliului o fac cu fiecare e-mail de analiza a lunii + cu alte ocazii din cand in cand. Printre altele vei vedea lista detinerilor,  ponderile, valorile per companie, calendarul dividendelor etc.

Investitii pe bursa – intern BVB

Dupa cum am zis mai sus, nu-s cel mai mare fan al BVB-ului si asta nu pentru ca nu ar avea potential.

Potential are, insa pana acum nu s-a materializat, iar eu prefer sa aplic filozofia lui Peter Lynch in aceasta situatie.

Desigur, 2025 a fost unul absolut excelent pentru BVB, depasind chiar si emerging markets, care a rupt si el. Dar un investitor versat ce doreste sa investeasca pe termen lung, o face uitandu-se in general la rolling periods de 10 ani. Cine stie, daca confirma vreo 3 rolling periods consecutive, atunci voi reconsidera. Insa si atunci doar cateva companii deoarece lichiditatea este praf pe majoritatea companiilor prezente pe BVB.

Probabil voi investi intr-o companie pe BVB daca listam HUBIX-ul la un moment dat 🙂

Pana atunci, cel mai probabil nu.

Imobiliare

Si in 2026 urmeaza sa achit imobiliarele contractate in 2024 si 2025, evident, prin HUBIX.

Tot in 2026 ar trebui sa termin renovarea casei achizitionate in 2025.

Imobiliarele sunt si vor ramane clar in topul preferintelor mele. Pur si simplu nu pot sa nu iubesc cashflow-ul generat de acestea.

Aditional, in mod particular in cazul Romaniei, inca mai avem cativa ani in care putem acumula la preturi decente.

Nici nu vreau sa ma gandesc cum va arata piata imobiliara din Romania in 15-20 de ani de acum incolo. De fapt e simplu de vizualizat. Ne putem uita in vest, unde in general un cuplu poate cumpara un apartament intr-o zona OK dintr-un oras mare doar noaptea in timp ce viseaza.

Sunt multe elemente care vor face ca pe umatorul ciclu financiar imobiliar, preturile la imobiliare sa devina prohibitive:

  1. Accesibilitatea mare de acum
  2. Creditarea raportata la PIB sau la venitul net al familiilor mica de acum
  3. Gradul mare de supraaglomarare in locuinte in prezent
  4. Migrarea interna de la rural la urban, respectiv acceleratia dubla de crestere a gradului de urbanizare fata de UE.
  5. Aparitia in viitor a legislatiei de REIT
  6. Normele nzeb si in viitor zeb
  7. etc

Tocmai de aceea si focusul meu actual pe imobiliare indiferent daca punctual 1-2 ani am experimenta mici blocaje / corectii. Pe termen mediu / lung, imi pare no-brainer.

HUBIX

In 2026 voi continua sa ma concentrez destul de mult pe HUBIX. Sunt convins pana in maduva oaselor ca aceasta companie va deveni una din cele mai importante din industria imobiliara din Romania.

Tot in 2026 vom dezvolta si mai multe proiecte prin Hubix Equity, despre care poti citi mai multe AICI.

Pe scurt, prin modelul de business creat, pentru prima data in istoria pietei imobiliare, o persoana simpla, ca mine si ca tine, va putea obtine randamentele pe care le obtine un dezvoltator imobiliar.

Pe ecosistemul Hubix avem deja AUM (practic proiecte) in valoare de 277m EUR. In vreo 2-3 ani as vrea sa ajungem la 500m EUR.

Nu iti ascund faptul ca misiunea mea este sa fac din HUBIX un AUM de 1B in urmatorii ani de zile.

CarutaCuBani

Anul trecut n-am fost cel mai prezent pe CarutaCuBani datorita Domnisorului CarutaCuBani, al HUBIX-ului si al renovarii casei.

Dupa jumatatea lui 2026 insa, mi-am planificat mult mai mult timp pentru acest proiect si sunt entuziasmat ca un copil mic la primirea unei inghetate.

CarutaCuBani este proiectul meu de suflet si va ramane asa mult timp de acum incolo.

Imi place ca am inceput sa ne strangem multi oameni faini in aceasta comunitate si sa ne si vedem fizic cu diferite ocazii.

Dupa cum stii, majoritatea prietenilor din ziua de azi au venit din CarutaCuBani.

Angel investing

Nici in 2025 n-am putut sta cuminte aici 🙂

Pe 2026 stau in expectativa, nu caut activ. Daca se investe ceva bine, daca nu, nu.

Altfel desigur, daca am include si HUBIX aici, atunci clar orice MCS s-ar face pe HUBIX, voi intra cu suma maxima.

Cash

Legat de cash, voi mentine aceasta pozitite undeva intre 8-10%, la fel ca in 2025.

Desigur, voi vedea ce context va fi, insa acesta este planul “de acasa”.

Cripto

Pozitiile pe cripto nu depasesc 1% din portofoliu. De fapt sunt sub 0.5% din portofoliu deoarece nu sunt un mare fan cripto, mentinandu-le in portofoliu doar ca sa fiu la curent cu aceasta clasa de active alternativa.

Nu voi investi decat in btc si eth, pozitii pe care deja le am.

Alimentatie, Sport si Biohacking

Dupa ce finalul 2025 m-a gasit cu o greutate mult peste cea dorita (~8kg in plus), 2026 este anul sanatatii corpului si al mintii.

Nu ma plang foarte tare deoarece bazele le am:

  • Sucurile sunt practic eliminate (poate beau 3-4 doze de cola pe an)
  • Zaharul procesat l-am tinut bine in frau in ultimii ani (exceptie sarbatori / vacante etc).
  • Fac intermitteng fasting de 14-16 ore cam in 80-90% din an.
  • Multe produse pe care le iau sunt BIO

Pe parte de cantitati insa sunt corigent, iar in 2026 trebuie sa dau de trecere aici.

La sport iarasi am carente mari ce mi-am propus sa mi le rezolv. Inclusiv la noua casa in care ma voi muta anul acesta mi-am gandit un spatiu pentru o sala de fitness. Am observat ca pur si simplu nu este pentru mine sa ma duc la sala de sport. Mi se pare ca pierd mult prea mult timp cu pregatit + drum + after etc. Nici nu-i flexibilitate totala ca intervale de timp, uneri este prea algomerat etc. Clar not for me. De aceea si solutia de home gym.

Voi experimenta de asemenea cu expunerea la frig (dus rece). Am mai avut tentative, nu a functionat. Ii voi mai da o sansa. Stiu ca este benefica. Nu stiu insa cum ma pot seta mental sa fie suportabil 🙂

Expunerea la cald o voi implementa regulat, iar in acest sens la noua casa am prevazut o camera speciala cu sauna.

Nu in ultimul rand, as dori sa ajung la un procent de 15%-16% grasime corporala si sa am un abdomen plat pana la finalul lui 2026. Este unul din cele mai importante obiective la nivel personal. And I mean it!

Domnisorul CarutaCuBani

Dupa un an de pauza, in 2026 vom relua calatoriile in afara Europei. Prima va fi in Bali la inceput de an. Vedem ce urmeaza dupa.

Bineinteles, voi continua sa investesc in portofoliul Domnisorului CarutaCuBani, documentand acest proces. Momentan am o mica problema cu adresa lui de e-mail unde trimit documentatia fiecarei achizitii. Sper sa o rezolv.

Nu in ultimul rand, doresc sa continui sa ma implic cat pot de mult in cresterea si educarea Domnisorului CarutaCuBani.

Educatie

Pe partea de educatie am un obiectiv extrem de ambitios pe care anul trecut n-am avut cum sa-l indeplinesc datorita lipsei timpului: sa particip la un nou program de executivi la Harvard care dureaza un an de zile. Va fi foarte challenging sa duc si acest program fiind si cu prezenta fizica in diverse momente cheie, doua teze de final etc.

Vestea buna este ca acum o saptamana am primit e-mail ca am fost acceptat. Probabil chiar astazi voi face o parte din plata pentru a securiza locul.

Desigur, este un cost mare, si nu vorbesc neaparat de costul programului, cat si de toata logitica (drum, hoteluri, etc). Insa istoria mi-a aratat ca orice ban bagat in educatie se intoarce cu varf si indesat fara sa ma stresez in vreun fel in acest sens.

In plus nici macar nu este despre asta, ci despre cum doresc eu sa evoluez ca persoana.

Pe final

Cam acestea sunt majoritatea obiectivelor pentru 2026.

Ca de obocei, Nu le-am pus chiar pe toate, unele fiind mai personale, insa in mare acestea sunt.

Intru astfel extrem de motivat si plin de speranta in 2026.

P.S. Iti readuc aminte ca pana joi este prezenta ultima campanie de reduceri pentru toate cursurile CarutaCuBani inainte de a le creste preturile, de la 1 februarie.

Ciao si pe curand.

Pe canalul de youtube Dl. Carutacubani gasesti video-urile mele in romana.

Daca esti mai degraba vizual, iti recomand sa imi vizitezi contul de instagram unde public regulat diverse cartonase, zic eu, foarte interesante.

Pentru ebook-ul gratuit “Cum să investești eficient pe bursă” click aici.

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Nu recomand niciun fel de investitie in niciun produs. Tot ce scriu atat in acest articol cat si pe blog nu este altceva decat o opinie personala. Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei.

18 thoughts on “Planul de bataie pentru 2026”

  1. Izabela Popescu

    “Ne putem uita in vest, unde in general un cuplu poate cumpara un apartament intr-o zona OK dintr-un oras mare doar noaptea in timp ce viseaza.”

    E super scârboasă satisfacția cu care spui asta 🤣

  2. Buna Bogdan,

    As vrea sa impartasesc ceva legat de slabit. De cateva luni am descoperit programul body engineering si m-a ajutat nu doar sa incep sa slabesc, ci mi-a si demontat unele credinte, cum ar fi ca slabitul e greu, ca trebuie sa ma infometez sau sa mananc cantitati mici de mancare ca sa slabesc.

    Am slabit mancand cantitati mari de mancare, dar am invatat sa o aleg mai bine.

    Ce e drept, nu stateam bine cu educatia pe zona asta si inca e work in progress.

  3. Salutare, Bogdan.

    Cum îți imaginezi piața imobiliară într-un context viitor cu AGI și UBI, un scenariu care nu pare deloc implauzibil.

    1. Domnul CarutaCuBani

      Dificil de zis. In plus eu nu-s convins 100% de UBI. Nu atat financiar deoarece financiar se poate cu siguranta. Problema e psihologica. Oamenii ar lua-o razna, nu ar avea sens etc. Altfel, pur utopic, daca chiar ar exista UBI, in mod evident cei cu asset-uri, ar fi “regi pe pamant” 🙂

  4. Bravo Bogdan,
    Îmi place felul în care ai ajuns să privești lucrurile în viața ta, evoluție constantă atât în plan personal (material, fizic, spiritual) dar și în plan social (comunitate cât mai puternică). Așa ar trebui să privească și tinerii lucrurile pentru a ajunge la o satisfacție cât mai mare până la 40 de ani. Asta e direcția în care e bine să meargă educația lor. Fiecare dintre noi avem mereu ceva de îmbunătățit.
    Mult succes in continuare!

    1. Domnul CarutaCuBani

      AMDP. Eu am fost si la REM si m-a ajutat enorm. De la networking la efectiv know-how. Imi pare rau ca n-am apucat sa scriu despre cate am invatat. Ideea este ca in RO suntem in urma rau cu know-how-ul pe imobiliare (si sunt convins ca in multe alte domenii de asemenea), iar acolo intalnesti top of the top.

  5. Salutare Bogdan. Cand vorbesti despre detinerile de cash, te referi efectiv la cash in cont curent sau un fel de echivalent cash (titluri de stat, depozite la termen, etc.)? M-ar interesa strategia ta aici.

    1. Domnul CarutaCuBani

      Intr-adevar este mai degraba un fixed income. o parte cash, o parte pe cont IB (unde am dobanda la USD pe ele), o parte money markets etc

  6. Constantin Sorin

    Salutare, uite vreau să te întreb ce înseamnă rata de economisire pentru tine? Venituri – cheltuieli curente din luna respectivă? Doar banii care merg către investiții? Dacă economisesc lunar pentru concediu, cursuri, taxe/impozite anuale sau revizii la mașină – astea le consideri cheltuieli lunare sau economie? Sumele astfel economisite le iau în calcul la averea neta (asta până în momentul în care cheltui banii)?

    1. Domnul CarutaCuBani

      banii care merg catre investitii sunt considerati economisiti. Daca pui deoparte in cont curent da, se considera de asemeena economisiti. Daca la un moment dat ii cheltui (concediu) atunci da, se considera cheltuieli

      1. Salut, apropos de rata de economisire ma intrebam ce tipuri de venituri iei in calcul? Doar cele active sau si pasive? EG dividente din portofoliul DGI? chirii , cupoane de la titluri de stat, apreciere actiuni sau ETF-uri?

  7. Felicitari si mult success in continuare. Pe langa sala de fitness acasa, iti recomand si o sauna, pentru noi au fost cele mai bune investii facute legate de casa. Really life changing.

  8. Wow felicitari pentru ca ai fost acceptat la curs cat si pentru ambitia de a te forma continuu !
    Eu una as citi cu placere un articol despre orice ne poti impartasi despre programele pe care le-ai urmat de-a lungul timpului, cat si cum a fost logistic sa te organizezi, sa prioritizezi, sa te ocupi si de familie etc.
    Un an nou cat mai productiv si fericit sa ai !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top