fbpx

Cand voi deveni independent financiar

Salutare aventurierule, in aceasta saptamana am lasat analizele deoparte si am scris mai mult despre mine. Nu-ti face griji, in background m-am luat la tranta cu matematica si am facut niste analize de toata frumusetea. Probabil undeva pe saptamana viitoare voi incepe o serie in care mi-am propus sa aflam care este portofoliul perfect.

Cum adica portofoliul perfect ?

Adica ce componenta / alocare ar trebui sa aiba portofoliul astfel incat sa maximizez randamentul corelat cu minimizarea riscului. De asemenea, perioada investitionala va fi luata in calcul. Varsta bineinteles ca nu va fi uitata. Impactul crizelor va fi prezent si multe alte bunatati.

Pana atunci insa, sa purcedem spre subiectul acestui articol : cand estimez ca voi deveni independent financiar.

Independenta financiara

Stii povestea…vreau ca veniturile pasive sa depaseasca cheltuielile anuale. Mai exact, vreau sa fiu capabil sa traiesc oriunde in lume fara sa ma mai gandesc la bani.

Cand am pornit in aceasta aventura de independenta financiara am avut mereu in minte varsta de 40 de ani ca data limita. Sincer nu stiu de ce aceasta varsta, probabil pentru ca pare o cifra rotunda.

In mod ironic, dupa ce m-am luat la tranta cu matematica si cifrele aratau ca voi ajunge independent financiar tot la 40 de ani.

Domnule CarutaCuBani, dupa ce am citit atatea post-uri nu prea imi vine sa cred ca ai ales varsta de 40 de ani in mod aleatoriu.

OK, m-ai prins. Nu a fost chiar complet aleatoriu. Stiam ca la un savings rate de aproximativ 70%, in aproximativ 10 ani ar trebui sa fie game over. Cum aveam 29 de ani la acel moment, mi-am spus ca 11 ani e safe.

Adica la varsta de 29 de ani nu aveai nicio investitie / ban pus deoparte ?

Aventurierule, devii enervant de atent la detalii. M-ai prins a 2-a oara. Desigur ca aveam, dar cum eu sunt o persoana cu un apetit de risc foarte scazut, am preferat sa consider ca ce am investit pana la acea data este pur si simplu un buffer, o plasa de siguranta.

Scenarii

Excelul magic care-mi arata cand vom deveni independenti financiari ia in calcul urmatoarele ipoteze:

  1. Vom avea o marire de salariu anuala de 2%
  2. Vom avea mereu un bonus sau al 13-lea salariu
  3. Jumatate din marirea anuala + jumatete din bonus/al 13-lea salariu va fi folosit pentru inflatia stilului de viata.
  4. Nu iau in calcul niciun fel de pensie, de stat sau privata.

Apropo, am vorbit la plural deoarece am inclus-o in mod evident si pe sotia mea in atingerea acestui obiectiv.

Uitandu-ma insa mai atent la aceste iposteze, am observat in mod clar ca sunt mult prea departe de realitate, asa ca le-am ajustat.

Marirea salariului

Timpul mi-a aratat ca am subestimat dramatic cresterile salariale. Numai anul trecut daca ma uit am avut o marire de 21%.

OK domnule CarutaCuBani, dar anul trecut ai fost promovat, atat tu cat si sotia ta, de unde si aceasta marire de venit activ.

Ai dreptate, insa uitandu-ma la ce s-a intamplat acum 2 ani de zile, am avut o crestere chiar mai mare de venituri active. Nu intru in detalii ca nu despre asta este vorba, insa ideea este clara: am subestimat enorm cresterile de venit activ.

Astfel, desi voi ramane de partea sigurantei si a subestimarii, voi considera ca pana la 35 de ani venitul activ imi va tot creste anual cu o medie de 5% din suma neta. De la 36 de ani incolo consider o crestere de 2% /an.

Jumatate din mariri/bonus sunt folosite pentru inflatia stilului de viata

Din nou, experienta mi-a aratat ca jumatate este prea mult. Voi folosi de acum incolo 25% pentru inflatia stilului de viata.

Full disclosure: nici macar 25% nu folosesc pentru inflatia stilului de viata, dar repet, sunt un freak al riscurilor asa ca 25% ramane.

Pensia

Pensia de stat nu o sa o iau in calcul niciodata. Nu pot zice ca nu ma enerveaza acest lucru, caci pe de alta parte sunt obligat sa platesc contributii de pensie din munca mea. As fi preferat sa fac ce vreau eu cu acei bani. Whatever, nu pot schimba acest lucru asa ca trecem mai departe.

Pana acum nu am luat in calcul nici pensia privata, insa nu este corect. Pana la urma aceasta pensie este si va fi a mea, deci trebuie introdusa in ecuatie. Chiar am fost placut surprins cand am vazut ca s-au adunat deja niste sume frumusele, in special pentru ca atat eu cat si angajatorul contribuim la acest tip de pensie.

Fun fact: am primit o hartie in care era mentionata suma acumulata a pensiei private din Romania. Da, da, acea pensie privata obligatorie pentru care am muncit 1 an. Sincer, pana acum nici nu stiam la ce companie o am. Eh, eram tanar si fraier. Revenind insa, tin sa anunt ca am acumulat minunata suma de aproximativ 1.000 EUR. Ce pot sa zic ? Este bine cand ai de luat si nu de dat.

Rezultatul

Schimband doar aceste variabile, mi-a redus momentul atingerii independetei financiare aproape la jumatate. In loc de varsta minunata de 40 de ani, acum a rezultat 35 de ani pentru mine si 33 pentru sotia mea.

Domnule CarutaCuBani, dar cati ani ai ?

31 de ani. Iti dai seama aventurierule cat de aproape sunt de acest moment ? In doar patru ani as putea fi independent financiar la nivel global. Bineinteles, totul este pe hartie. Orice se poate intampla. Poate unele lucruri au fost supra estimate sau poate vine o criza de ma lasa fara job etc.

Vrei sa-ti spun un secret aventurierule ?

Mai intrebi ?

Fiind atat de aproape de moment, deja ma comport ca si cum as fi independent financiar atat in viata profesionala cat si in cea personala. Am avut anul acesta niste discutii cu directorii de la munca pe care nu mi le-as fi putut permite daca as fi fost constrans de bani/salariu. Aceasta libertate pe care deja mi-am insusit-o mi-a adus numai beneficii. Este absolut incredibil cat de mult se pot schimba diferite situatii in functie de cat de liber esti.

Ciao si….

Stai, stai nu pleca, simt ca ai neglijat un aspect: posibile mosteniri.

Buna observatie. Intr-adevar, am neglijat complet acest capitol care nu se regaseste nicaieri in calculele mele. Cel mai probabil voi primi anumite mosteniri la un moment dat, insa de ce sa le iau in calcul ? Nu-s banii mei, nu eu am muncit pentru ei, asa ca nu este corect sa ii includ in niciun plan.

Ciao si pe curand.

7 thoughts on “Cand voi deveni independent financiar”

    1. Merci, intr-adevar ar fi super. Sa speram ca nu vor interveni diverse evenimente nefericite care sa-mi strice planurile 🙂

  1. D-le Căruță cu Bani, am o rugăminte, si poate ca si ceilalti cititori ai blocului s-au gândit, se poate sa ne pui la dispozitie template-urile excel sau dashboard, etc in care iti faci calculele? Nu avem nevoie sa stim sumele (le poti schimba evident cu sume simbolice) dar ar ajuta sa conștientizam algoritmul pentru a putea calcula si noi personal. Ale mele sunt modeste si nu cred ca includ toti indicii de care sa tin cont, dar mi-ar fi de un REAL ajutor. Please…😊

    1. Buna Nicoleta. Merci de sugestie. Ma voi gandi. Probabil le voi face disponibile putin mai incolo cand voi publica si cursurile de investitii pe youtube.

  2. Domnule Căruță cu Bani, nu știu dacă ești la curent cu ce mai face statul la noi, dar a emis din nou titluri de stat cu dobânda neimpozabilă de 4,5%/an pe o perioada de 2 ani. Pentru mine este destul de tentanta aceasta oferta. Făceam un calcul sumar la o suma de 20.000 lei, posibil ca investind banii pe BVB sa nu scot in 2 ani din dividende plus marja de profit buy-sell cât scot din titlurile de stat. Și chiar dacă ar fi mai puțin, nu am bătaia de cap ca atunci când am banii pe bursa.
    Ce părere ai ? Un articol pe tema asta cu o analiza și cifre eu zic ca ar fi bun 🙂
    Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.