Sal’tare aventurierule.
In ultimile zile, doua evenimente mi-au trecut prin fata ochilor pe social media destul de insistent:
- In mod evident atacurile dintre Israel si Iran (si SUA)
- Multe texte despre cum esti exploatat intr-un fel sau altul de executivul companiilor.
Am zis ca nu-i intamplator sa vad in tandem cele doua subiecte tinand cont de istoricul meu asa ca s-a creat momentul perfect pentru un articol despre:
- Cum poti sa faci bani gramada ca angajat prin intraprenoriat. Practic cum am facut eu.
- Sau cum poti sa iti dezvoltati frustrari gramada in relatie cu cariera ta si practic sa ai o gandire limitativa care nu face altceva decat sa iti proiecteze tesla in … alune. Desigur, metaforic-financiar vorbind.
Domnule CarutaCuBani, super tare subiect, dar ce legatura are Iranul in toata aceasta ecuatie?
Table of Contents
Iranul – care-i treaba cu Iranul?
Nu stiu daca am mai mentionat vreodata pe blog, dar la masterat, pe care l-am facut in Belgia, am avut si o colega ce a venit din Iran. De fapt am avut doua, cu ambele stand la povesti interminabile, insa pentru articolul de astazi ne vom limita la una.
Aceasta Iranianca, pe care o vom numi de acum DoamnaIran, era the real deal, nascuta si crescuta in Iran, religioasa 100%.
De exemplu, ca barbat nu aveai voie sa o atingi pe nicio parte a corpului, nu cumva sa i se vada vreun fir de par, la un moment dat mi-a zis ca se va casatori cu un barbat pe care nu-l cunoaste pentru ca i-a aranjat taica-su totul etc.
Cu toate acestea, in cei doi ani de masterat nu cred ca exagerez daca spun ca am petrecut peste 100 de ore vorbind cu ea despre cultura Iraniana / Persana. Eram amandoi fascinati. Eu de cultura ei, ea de cultura noastra. Iar eu cum sunt foarte friendly cu orice persoana de cultura diferita (si nu numai), se simtea cumva in siguranta sa se expuna fata de mine, spre deosebire de ceilalti colegi.
Domnule CarutaCuBani, totusi, care este legatura cu bani gramada vs frustrari gramada?
Imediat aventurierule. Desigur, nu te voi bombarda cu cantitatile industriale de informatii pe care le-am aflat despre Iran si cultura lor, unele socante, altele fascinante, ci voi sari direct la partea care oarecum m-a intrisat: mentalitatea de victima.
La un moment dat, dupa vreun an si ceva de discutii interesante interminabile despre cultura Iraniana, dupa ce ajunsesem in punctul in care a reusit sa lase majoritatea barierelor jos, m-a intrebat:
Domnule CarutaCuBani, tu chiar nu vezi cum se comporta belgienii cu noi? Nu vezi cum ne privesc? Nu vezi ca nu ne respecta deloc?
Eu chiar ma intelegeam bine cu belgienii, nu avusesem nicio urma de conflict, sau senzatie ca as fi in vreun fel discriminat, asa ca i-am spus acest lucru.
Mai mult decat atat, am continuat spunandu-i ca eu nu voi fi niciodata catalogat ca “Roman”, sau orice alta natie. Eu voi munci toata viata mea sa fiu catalogat ca “Domnul CarutaCuBani”, caci fiecare persoana este unica in felul ei si este respectata, sau nu, in functie de nivelul respectului pe care il impune acea persoana, prin profesionalismul de care da (sau nu) dovada.
M-a facut naiv, repetand cat de discrimati suntem noi romanii si bineinteles iranienii. Atentie, vorbim de 2011-2012 cand aveai nevoie de permis de munca, cand inca nu au fost atentatele din Franta si Belgia ce au facut practic sa mute atentia de pe “imigrantii Romani” pe Marocani.
Adevarul sta in ochiul privitorului
Avea dreptate DoamnaIran? Oh da, dupa cum spuneam, in acea perioada romanii chiar erau discriminati si vazuti cu un anumit grad de scepticism, cel putin in Belgia.
Aveam si eu dreptate? Cu siguranta. Absolut toti Belgienii cu care m-am cunoscut m-au respectat, neavand parte de nicio discrimare.
Ba chiar si pe plan profesional am fost tratat cu foarte mare respect. De exemplu, eu inca din anul 2 de masterat semnasem un contract de munca (cu incepere dupa ce urma sa termin facultatea) cu o firma 100% Belgiana, care s-a zbatut gramada sa-mi faca permis de munca. Nu numai atat, dar din cele vreo 50 de persoane din acea firma, nu numai ca eu am fost singurul roman, dar am fost singurul non-belgian!
Domnule CarutauBani, pana la urma sa inteleg ca ambii ati avut dreptate, dar rezultatele au fost diferite, corelate cu adevarul fiecaruia.
Corect aventurierule. Deoarece la intrebarea “cine a avut dreptate?” Raspunsul este simplu: amandoi.
Da, asa este, romanii erau priviti cu o oarecare retinere in acele vremuri, insa orice om normal la cap facea diferenta intre OMUL si STEREOTIPUL NATIONALITATII.
Corporatia – locul sclavilor moderni?
Exact la fel se intampla si in corporatii.
Poti alege sa ai o mentalitate limitativa (chiar distructiva) si sa iti repeti obsesiv ca orice faci in plus la munca, sau ca orice efort aditional depus, te transforma intr-un sclav modern, de care nu-i asa, leadership-ul profita.
Practic, esti un “fraier” de care corporatiile abuzeaza.
Sau, poti intelege scopul unei corporatii: sa fie profitabila. Iar jobul tau, lasand la o parte fisa postului, high-level, consta intr-un singur lucru: sa o faci si mai profitabila.
Mie personal mi se pare halucinant cand citesc texte pe social media, chiar si pe linkedin, in care diverse persoane spun ca ele nu vor sa sclavageasca, ca ele nu vor sa lucreze peste granitele rolului lor curent.
Sau mai rau, ca cica ar trebui sa fii “pupincurist” (pardon my language) ca sa avansezi si ca vezi Domne, ei nu avanseaza pentru ca au coloana si nu ii canta in struna sefului.
Hai sa-ti zic un secret, iar acest secret vine:
- de la o persoana care chiar a facut intraprenoriat in corporatii la cel mai inalt nivel
- de la o persoana care in 2017 daca nu ma insel (sau poate fi 2018, nu mai stiu) deja castiga peste country mangerul din Luxembourg
- de la o persoana care a fost invaluita de “sindromul impostorului” in ale succesului in intraprenoriat si ca sa scape de el, s-a angajat la o alta companie. Dupa cateva luni, pe langa rolul din fisa postului initial, ajunsese lead la nivel mondial pe strategia de onshore si offshore, lead la nivel European pe guvernanta pe departamentul de Wealth Management si participa la majoritatea pre-sales-urilor catre bancile din Europa. Ulterior si-a dat demisia pentru ca nu mai era nimic de demonstrat, iar obiectivul fusese atins: sindromul impostorului a disparut.
Nu ii pasa nimanui cat de pupincurist esti intr-o corporatie! Singurul lucru care conteaza intr-o corporatie, este cat cash aduci la masa, ce profit aduci companiei!
Altfel zis, sa ne asiguram ca este pe intelesul tuturor: cel mai bun pupincurist corporatist, este cel care aduce cei mai multi bani firmei. Si culmea, nu include niciun pupat in dos al vreunul sef…
Corporatia – locul de joaca al intraprenorilor
Cum aduci bani gramada companiei? Prin intraprenoriat.
Practic, un antreprenoriat in cadrul companiei.
Frumusetea este ca practic iti insusesti toate atributele unui antreprenor de succes:
- Pe banii firmei
- Apeland la experti pe o gramada de domenii (pe banii firmei)
- Desi nu risti nici un banut, in mod ironic upside-ul este imens in caz de succes.
- Mai esti si platit pentru asta.
Ce este mirobolant la acest intraprenoriat? Faptul ca si tu la randul tau vei ajunge sa castigi bani gramada. OK, o gramada mai mica decat produci pentru companie, evident, insa suficienti incat sa-i invarti cu lopata.
Si stii care-i cea mai mare ironie? Este atat de usor!
- In primul rand nici n-ai concurenta.
- In al doilea rand, esti reperat destul de usor ca fiind intraprenor.
- In al treilea rand, vestea ti se duce pana la cel mai inalt nivel imediat.
- In al patrulea rand, odata “etichetat” ca intraprenor, usile iti sunt larg deschise atat pe verticala, cat si pe orizontala.
Dupa munca si rasplata
Desigur, este si un dezavantaj: trebuie sa muncesti taticutule… In 8 ore iti faci munca pentru care ai fost angajat, iar in celelalte 2-8 ore bagi ca migul in continuare aditional pentru intraprenoriat. Cel putin la inceput, in primii ani.
Mai este un dezavantaj: dureaza ceva pana sa simti rasplata financiara.
Mie personal, de la momentul primei experiente intraprenoriale si pana cand sa se reflecte in bani, au trecut doi ani si cateva luni.
Iar in perioada aia am tras “ca un caine” (vorbele unui fost mentor de-al meu de la acea vreme). O zi de 10 ore era una pe modul relax pentru mine. In general bagam 12-16 ore.
Dupa cum spuneam insa, doar pana iti intri in mana, in primii ani, apoi ai aceleasi rezultate cu efort mai mic. Asta pentru ca acumulezi know-how imens + networking de calitate.
De exemplu, daca prima experienta intraprenoriala, care a inclus si un impact financiar personal, s-a produs in mai mult de 2 ani de zile de tras la jug, ultima, s-a produs in doar 3 luni. Si atentie, ultima a fost intr-o companie complet noua, deci fara vreun networking intern creat deja.
Asadar, daca ai 20-30 de ani, nu cred ca ai vreo scuza.
Chiar stau si ma gandesc…ce sa fi facut in perioada aia altceva? Cluburi, “fetite”, spart seminte, filme, jocuri?
Desigur, pentru cei 40+, lucrurile se pot complica putin mai mult daca incep / continua la aceasta varsta. De la factorul biologic, la cel al responsabilitatilor de familie, mult mai prezente in vietile lor.
Dar si aici, depinde de persoana. Il pot da cu usurinta exemplu pe Cristi, partenerul meu de la Hubix, care are 40+ si rupe efectiv norma, atat ca rezultate, cat si ca ore muncite.
Atat timp cat esti sanatos, orice este posibil. Desigur, trebuie sa-ti si doresti acest lucru. Nu este gresit absolut deloc sa iti doresti un work-life balance de genul 8 ore de munca, 8 ore de relax si 8 ore de somn. Insa in acest caz si asteptarile financiare trebuie calibrate corespunzator.
Halatul, unde este halatul?
Suntem, sau nu suntem sclavii corporatiilor?
Trebuie, sau nu trebuie sa lingusim sefii ca sa ne mearga bine?
Putem castiga gramezi de bani, sau suntem captivii “sistemului”?
Apropo, WTF is “sistem”?
Amuzante expresiile “sistemul este de vina”, “sclavii sistemului”, “esti in matrix” etc.
Hai sa-ti zic un secret. Orice forma de civilizatie presupune un sistem pus la punct. Scopul tau ar trebui sa fie sa “fii una cu sistemul”, sa “be water my friend”, sau cum vrei tu sa-i zici.
Adica sa intelegi cum functioneaza societatea din care faci parte, iar tu sa prosperi. That’s it. In rest, sa ne plangem este usor si ne pune direct pe autostrada esecului.
Pentru mine, asta cu “escape the matrix” nu face prea mult sens. Nu, cei are au succes nu au iesit din matrix. Pur si simplu au inteles lumea in care traiesc si tocmai datorita “matrixului”, manipulandu-l asa cum trebuie, au ajuns sa aiba succes.
Intraprenor vs Antreprenor
Ai putea spune ca am fost in viata asta in ambele barci: atat intraprenor, cat si antreprenor.
Ce ma defineste pe mine insa, este clar intaprenoriatul. Acolo am experienta cea mai mare si sunt convins ca in orice companie m-as duce as rupe efectiv norma cu poza mea color pe hall of fame, atat pe eficientizare procese, cat si pe crearea de noi linii de business, ce duc intr-un final la more CASHcaval.
Proiectul carutacubani.ro cu siguranta nu este in ochii mei un business, desi a produs multi bani. Niciodata nu l-am tratat ca pe un business, ci ca pe un refugiu in care revin atunci cand simt nevoia si in care stau de asemenea atat cat simt nevoia.
De altfel, se si vede in stilul meu haotic de a posta, uneori mult, alteori deloc. Desi puteam sa il transform intr-un business, am ales sa nu o fac.
Nici in cazul proiectului Hubix nu ma consider ca fiind un antreprenor. De la bun inceput am tratat Hubix-ul ca pe o corporatie (atat cat este posibil evident).
Astfel, ma vad mai degraba ca un intraprenor. Tocmai de aceea la nici 2 ani de zile, Hubix are deja 5 linii de business (de fapt un pic mai multe, dar hey, cine mai tine cont?) in conditiile in care am plecat la drum cu una.
Vorbeam zilele trecute exact despre asta cu un antreprenor si mi-a zis ceva foarte fain: “tu esti scale-up entrepreneur”.
Asa o fi, donno, dar in sufletul meu, sunt un intraprenor.
In loc de final
Este fascinant cum suntem 8.2 miliarde de oameni pe planeta asta si in acelasi timp exista tot atat de multe realitati.
Ce trist … ce trist ca desi avem atat de multe realitati din care putem alege, majoritatea o alege pe cea care le da efectiv cu tesla in alune.
Altfel zis, exagerat de multe persoane aleg auto-sabotarea prin abordarea unei mentalitati limitative / de victima.
“Be water my friend”. Adapteaza-te si persista pana iti vei crea propria cale catre succes.
Ciao si pe curand.
Pe canalul de youtube Dl. Carutacubani gasesti video-urile mele in romana.
Daca esti mai degraba vizual, iti recomand sa imi vizitezi contul de instagram unde public regulat diverse cartonase, zic eu, foarte interesante.
Pentru ebook-ul gratuit “Cum să investești eficient pe bursă” click aici.
Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Nu recomand niciun fel de investitie in niciun produs. Tot ce scriu atat in acest articol cat si pe blog nu este altceva decat o opinie personala. Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei.
Buna Bogdan,
M-am regasit în cele scrise de tine. Locuiesc în Franța de 12 ani și ma întâlnesc cu mentalitatea de victima zi de zi la oemeni fin toate culturile. Culmea e ca fostul meu director la un moment dat a cerut sa se angajeze un român pentru un post similar “asa ca Suzana”. Pana la urma depinde de mentalitatea și efortul pe care îl depunem fiecare. Eu una am încercat mereu sa învăț, sa evoluez și sa fac ce e mai bine pt mine. Vorba aia: omul sfințește locul! Mulțumesc pt cursurile tale care mi-au dat curaj în investitii, pt Hubix unde am investit…si pentru tot ce ne înveți. Numai bine!
Buna Suzana, super! Felicitari pentru modul de viata si mentalitatea adoptata. Asa este, omul sfinteste locul.
Felicitări, Bogdan! Sunt bune dușurile tale! 🙂
Haha, merci fain Nic
Am si eu o experienta oarecum similara. La inceputul carierei (incepand cu 2009) am lucrat la o companie in Olanda, cu oameni tineri din toata lumea (inclusiv multi romani), veniti in Olanda pentru viata mai buna. Cei mai multi se plangeau constant de stilul de management (american) si de nivelul de performanta cerut (inclusiv ore suplimentare PLATITE) si se considerau victime pentru ca erau imigranti si se “profita” de pe urma lor.
Eu in schimb am ales sa ma focusez pe oportunitate, compania oferind oricui posibilitati de intraprenoriat, dar si de crestere rapida. Am muncit si eu 12-16 ore pe zi timp de 5 ani, inclusiv sambata 2-4 ore… dupa 5 ani am ajuns de la junior in departamentul comercial la COO si direct responsabila de profitabilitatea companiei, lucru care mi-a adus si bonusuri de performanta semnificative. Aveam atunci impresia ca nu am cum sa cheltuiesc toti banii pe care ii fac (nici timpul liber aproape inexistent nu ma ajuta 🙂 ).
Dupa 8 ani (2017) am plecat din compania respectiva si am inceput pe cont propriu, in consultanta de business, fractional COO pentru companii de tech / digital si mai nou biotech. Totul a fost foarte usor pentru ca aveam o baza foarte solida din primii 8 ani si stiam si ca daca este nevoie pot sa ma bazez pe disciplina si rezilienta pe care le-am cultivat la inceput de cariera. Astazi, la 8 ani fara 1 luna de cand sunt pe cont propriu, castig de 10 ori mai mult decat cand am plecat din compania Olandeza, lucrand 3-5 ore pe zi.
Consider ca a fost o alegere foarte buna sa ma focusez exclusiv pe munca pana la 30 ani, desi in jurul meu majoritatea erau interesati de petreceri si distractie. Acum muncesc strict din pasiune, doar cu clientii care au aceleasi valori ca si mine (0 compromisuri) si stiu ca daca este nevoie ma pot opri in orice moment si sunt asigurata financiar pentru toata viata.
Excelent Cristiana. Felicitari!
Unde ai fost acum cativa ani cand aveam nevoie de un astfel de articol?! una peste alta, a venit si acum la marele fix, cateodata uitam ca e important sa pui osul la treaba si sa nu te mai plangi.
Haha, fiecare da peste ce are nevoie la momentul potrivit 🙂
Ehei, Bogdan, nici n-ai vrea sa stii cum eram vazuti noi romanii cand am ajuns eu student cu bursa Tempus in Belgia, in 1993, cu 20 de ani inainte sa ajungi tu acolo… A trebuit sa le desenez colegilor belgieni harta Europei pe tabla si sa le explic pe unde e Romania, cum ar ajunge ei de la Bruxelles pana la Bucuresti, ca imaginea lor despre Europa de Est se termina pe undeva pe la Viena, maxim Budapesta (nu era internet si Google Maps pe vremea aia, sa caute repede pe telefon).
Nici nu ne-au luat in serios pe noi colegii romani, desi s-au purtat frumos cu noi, decat dupa ce am inceput sa luam note de 18/20 sau 19/20 pe la examene de programare, electronica sau robotica, note care inseamna foarte mult in Belgia, moment in care si-au dat seama ca ne descurcam bine si stim ceva carte, chiar daca veneam dintr-o tara mult mai saraca decat a lor.
Dar am ramas cu amintiri placute din Belgia si mi-ar placea sa mai revin.
Pe de alta parte, e bine ca promovezi intraprenoriatul, asa o sa inteleaga mai multi ca baza in investitii si in averea neta personala e de fapt ceea ce castigi prin venitul activ din munca, nu castigul din investitii. Acesta o sa vina si o sa conteze la total mult mai tarziu.
Imi pot imagina ca era mult mai rau fata de 2011 cand am venit eu 🙂 Uitandu-ma in urma, am evoluat enorm. Ca tara, ca UE, ca orice. Sa speram ca vom continua sa crestem in acelasi ritm.
🍀
Bogdan, vreau sa zic primul lucru ca te apreciez si te urmaresc foarte des in mediul online. Ma bucur ca am dat de tine dar azi voi fi un mic hater sper eu cu scop constructiv. Mie mi-ai lasat impresia de pura teorie… nu e asa simplu cum povestesti tu. Si sa ai dorinta si pasiune pentru exact acelasi lucru precum l-ai avut tu si tot esuezi pe intraprenoriat. Ce ar conta pentru cititori ar fi concret ce ai facut tu pentru acele business-uri si faptul ca ai fost lasat sa le faci! Lucrez la corporatie nationala de 1000 angajati pe romania, am fost high-performer si pot spune ca nu am intalnit asa ceva ce descrii tu. Nu ai ce sa faci, si si daca iti doresti NU vede nimeni. Se ia totul “for granted” ca doar deaia ai salariu. Toate ideile de optimizare deja se fac, de la reducere de bugete, taieri de cheltuieli, investitii foarte calculate. Am 8 ani in companie si nu exista sa fii platit pentru un aport in plus. Munca suplimentara e o normalitate, cum sa ceri bani pe asa ceva?Chiar imi pare rau ca sunt eu cel negativ aici dar dpmdv lucrurile nu sunt asa simple cum le descri. Iar daca marsezi pe ideea ca eu gresesc si ma consider o victima, ca se poate face asta oriunde de catre oricine si cu orice circumstante, eu pentru asta as plati bani sa invat! Nu pentru tot felul cursuri banale despre cum sa investeti prin broker in etfs, aia e informatie pentru incepatori. Sper ca nu te-ai suparat, te apreciez si te respect.
Este simplu, sau greu, in functie de cunostintele fiecaruia. Pentru mine este simplu (astazi!) si mi-am demonstrat-o cu varf si indesat in repetate randuri. Intr-adevar spatiul nu permite sa descriu practic si in amanunt intr-un articol, dar am mai tot facut-o pe la evenimente, discutii private, si chiar si prin alte articole, mult mai practice pe tema asta. La naiba, prin 2019 scriam si LIVE in timp ce pitchuiam proiecte interne.
Legat de “la mine in companie in Romania” nu se poate, nu accept aceasta realitate. Sa stii ca nici in afara nu e diferit. Mereu zic ca daca imi dau camasa/tricoul jos si iti arat spatele, nu mai ai loc unde sa infigi vreun cutit. Nimeni nu vrea schimbare. Am avut si eu o rezistenta teribila in Luxembourg, sediul unde lucram. Tocmai de aceea, la sfatul mentorului meu de atunci (articol pe care sunt convins ca l-am scris pe blog acum ceva ani), m-am facut vazut in headquarters in Elvetia. Apoi am impins proiecte din Headquarters in Luxembourg. D-aia am ajuns sa castig mai mult si decat country managerul din LU.
Intr-adevar, anumite articole au fost ulterior cenzuarate pentru ca mi-au atras atentia cei din Elvetia ca sunt prea descriptiv cu ce se intampla in companie. Insa ideile generale au ramas.
Bună, Bogdan! Întotdeauna mă inspiră și mă motivează articolele tale!
Am cumpărat cursul de investiții eficiente pe bursa pentru dividende și mi s-a părut foarte util și detaliat și am investit în acțiuni cu dividende și am obținut un profit bunicel în 2024.
Cred că ai un talent unic să faci bani “din piatră seacă” și mi se pare extraordinar faptul ca împărtășești celorlalți experiența ta. Am cumpărat recent acțiuni la Prospect Capital Corp -PSEC si la Nordic American Tankers NAT, ce părere ai, merită investiția?