fbpx

Sfatul de a-ti construi o cariera nu mai este valid

Sal’tare aventurierule. Bine te-am regasit caci astazi am chef de vorba, mai exact despre cum in prezent ideea de a-ti construi o cariera de-a lungul vietii a devenit invechita.

Inapoi cu 2 saptamani

In urma cu 2 saptamani eram intr-un taxi cu 2 directori si 3 senior manageri. Era de fapt un fel de limuzina unde stateam fata in fata. La un moment dat un director anunta ca un manager si-a depus demisia. Cum acel manager are un know-how important pe un proiect strategic, imediat a iesit la suprafata intrebarea cati bani vrea ca sa ramana.

Raspunsul directorului, usor dezamagit a dat startul unei discutii ce nu s-ar fi terminat niciodata daca nu am fi ajuns la destinatie.

“Aceasta este problema…Nu il putem face sa ramana in companie.  A spus ca a adunat o avere suficient de mare astfel incat sa nu mai trebuiasca sa munceasca pentru bani, hotarandu-se sa inceapa sa lucreze la o pasiune de-a lui mai veche.”

Intamplarea face ca eu stiam despre intentiile acestui manager. De fapt mai stiu alte 4 persoane din companie care vaslesc spre independenta financiara, status pe care ar trebui sa-l atinga in curand.

Dilema

Era greu de inteles pentru cei din taxi de ce o persoana atat de motivata, care a evoluat rapid, a ajuns in management si are o cariera promitatoare in fata si-a dat totusi demisia fara nicio remuscare. Mai mult decat atat, nu si-a dat demisia pentru a se muta la o alta companie, ci ca sa iasa de tot din lumea corporatiilor.

Pentru mine insa este atat de clar…. ideea de a iti construi o cariera muncind pe branci ca o data la cativa ani sa mai urci o treapta pe scara corporativa este pur si simplu de domeniul trecutului.

Daca pana acum cativa ani idealul multora era sa ajunga sa lucreze si sa creasca intr-o corporatie, astazi asistam la o schimbare de paradigma.

Schimbari de paradigma

Oamenii au inceput sa-si dea seama ca indiferent ce pozitie au intr-o corporatie, sau cat de multi bani castiga la job, tot nu sunt liberi. De asemenea, printre altele, statusul si respectul nu mai depind de pozitia pe care o ai in companie.

Desigur, schimbarea nu s-a produs brusc, inca este in miscare, propagandu-se diferit in functie de fiecare. HR-istii din marile corporatii sunt primii care observa astfel de trend-uri. Initial manifestarile au inceput prin deja mega cunoscutele schimbari de mentalitate cu privire la leader vs sef , sau unde fiecare persoana, indiferent de pozitie trebuie sa simta ca face ceva important si plin de substanta (bull *cough* shit, cel putin in majoritatea cazurilor).

Lucrurile insa au continuat sa evolueze in mod natural mai departe. Din ce in ce mai multe persoane au observat ca nu este indeajuns sa ai un leader, sau sa ai impresia ca faci ceva important, caci in realitate tot un cal prins de caruta urmarind un morcov ramai. OK, poate caruta este motorizata, iar hamurile sunt de puf, insa ideea este ca tot legat ramai.

Asa a inceput sa ia nastere ideea de a demisiona dintr-o corporatie pentru a lucra la proiectele si pasiunile personale. Lumea a observat insa ca nu toti au succes in a genera indeajuns de multi bani urmarindu-si pasiunea si astfel a inflorit in mintea multora ideea de independenta financiara.

Odata ce esti independent financiar nu mai conteaza ca nu produci suficient din pasiunea ta, caci oricum generezi indeajuns de multi bani in mod pasiv.

Prezent

Vorbeam acum vreo 2 luni cu un alt prieten, polonez, ce din Ianuarie si-a dat demisia fara sa fi inceput sa lucreze in alta companie. Are 36 de ani si promovase in management acum 2 ani de zile….

Si ce face acum ? Isi deschide propria firma ?

Nu stie, momentan a decis sa calatoreasca in jurul lumii timp de aproximativ un an de zile. Acum o luna era in Asia. Genereaza aproximativ 40.000 EUR/an din investitii imobiliare si a considerat ca ii este indeajuns.

Un alt prieten a atins independenta financiara acest an. El este manager de doar un an de zile, insa si-a dat demisia luna trecuta. Urmeaza sa calatoreasca 3 luni dupa care vrea sa-si deschida o afacere in gradinarit, neavand nici cea mai mica legatura cu domeniul lui profesional.

Pentru tine tinere

Daca esti inca student, sau la inceput de cariera, citeste aceste randuri, cine stie, poate iti vor oferi o perspectiva interesanta, caci in 10 ani de astazi poti ajunge independent financiar.

Focuseaza-te pe venitul activ

Nu este niciun secret, si sper ca nimic mistic pentru nimeni. Banii de investitii vin din ce s-a economisit din venituri. Daca esti un tanar / o tanara ce abia a intrat in lumea muncii, axeaza-te in mod agresiv pe cresterea venitului activ. Realitatea este ca in relatia  ta cu telul tau de a deveni independent financiar, degeaba optimizezi la maximum cheltuielile daca venitul este unul mic. Poate doare fraza anterioara, dar mai bine sa fii ancorat in realitate decat sa te izbeasca in mecla pe neanuntate.

Domnul CarutaCuBani, cum fac asta ?

Prin mai multe etape:

  • Alege-ti un domeniu lucrativ. Cand zic domeniu, ma refer de fapt la sub-domeniu si tipul job-ului.

Sa presupunem ca specializarea ta este IT. Dupa ce ti-e clar ce sub-domeniu din IT te atrage, gandeste-te unde vrei sa lucrezi astfel incat sa-ti maximizezi veniturile. De exemplu ai putea lucra la companii cunoscute pentru salarii mari (FAANG). Sau poate ti se potriveste mai bine consultanta etc. Daca te duci insa sa lucrezi intr-o companie facand ce fac alti 100 de oameni din acelasi departament, garantat nu or sa iti creasca veniturile conform planului.

Domnule CarutaCuBani, nu-i corect ca ai dat exemplul din IT, caci ei oricum castiga mult peste medie.

De acord aventurierule, insa nu aceasta era ideea. Sper sa ma fac mai bine inteles cu urmatorul exemplu: un taximetrist. Fara sa ma gandesc mai mult de o secunda mi-au venit in minte 4 optiuni pe care le-ar putea urma o astfel de persoana:

  1. Sa lucreze la o companie de taximetrie obsinuita pe un salariu obisnuit.
  2. Sa lucreze independent utilizand noile platforme, marindu-si astfel venit-urile.
  3. Sa lucreze doar pentru angajatii a 1-2 corporatii care folosesc serviciul de taxi des. Aici deja venitul creste serios.
  4. Sa lucreze doar pentru 1-2 asiguratori folositi de companii de leasing operational, deci in principiu pentru persoane business care raman in pana. Aici venitul nu numai ca va creste foarte mult, dar are potentialul de a exploda.

In toate cele 4 cazuri expuse munca este aceeasi: taximetrie. Veniturile insa sunt complet diferite. La fel se intampla si in IT si in orice alt domeniu. Apropo, numai cat am scris cele 4 optiuni mi-au venit in minte alte 4 in domeniul taximetriei, insa nu le mai expun caci sunt convins ca s-a inteles ideea.

  • Odata ce stii ce domeniu vrei, alege-ti piata potrivita.

De exemplu, de ce ai lucra ca junior pentru 600 EUR pe piata din Romania cand o poti face pe 2.000 EUR in alta parte ? Poti lucra remote, sau de ce nu, sa te muti fizic, marindu-ti astfel veniturile dramatic.

Am mai scris aici despre cum sa-ti explodezi venitul profitand de zona geografica. Poti alege tari precum Luxembourg, Liechtenstein, Elvetia, Singapore, Hong Kong, SUA (in anumite state) etc, in functie de preferinte.

  • Acum este momentul sa muncesti serios si pe bune.

Cele 40 de ore/saptamana la munca nu sunt suficiente, ele tinandu-te doar pe linia de plutire. Crede-ma cand iti zic ca doar ce faci in plus dupa acele ore va conta in viitor de vrei sa evoluezi si sa-ti explodezi venitul activ. Citeste mult in domeniul tau profesional, participa la cursuri, conferinte, obtine certificari, baga cateva ore in plus la munca etc. La inceput nu se va simti. Dupa 2-3 ani insa, vei vedea cum deodata parca de nicaieri vei deveni o racheta pe langa ceilalti.

  • Intreaba constant De ce ?

Sa va zic ce le spun persoanelor din echipa mea, sau cele pe care le coach-uiesc la locul de munca: cele mai valoroase persoane din companie sunt acelea care reusesc sa aiba creativitate aplicabila.

Nu am inteles…

Adica trebuie sa fii creativ, insa acest lucru nu este suficient daca aceasta creativitate nu are si aplicabilitate in imbunatarirea proceselor actuale de la locul de munca.

Ca sa faci acest lucru insa, trebuie mai intai sa iti pui o mie de intrebari care incep cu “De ce”. Intra in amanunte. Iti garantez ca dupa ce ai intrat indeajuns de adanc in detalii si ai inteles “De ce”-ul, vei gasi o groaza de optiuni de imbunatarire a modului de functionare al echipei, al procesului, al produsului, al departamentului etc.

Investeste

Degeaba ai un venit mare daca nu investesti. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Ai grija la tepe, la comisioane, la taxe, la produsele investitionale alese etc.

Cea mai mare grija sa o ai la consultantii financiari, sau planificatorii financiari, sau cum s-or mai denumi ei. In cele mai multe cazuri acestia lucreaza pe baza pe comisioane daca tu vei investi in produsele propuse de ei. Sper ca nu trebuie sa-ti explic ca asistam aici la un conflict mare de interese.

Hai sa-ti zic mai zic un secret: daca nu stii ce consultant financiar este bun sau nu pentru tine, atunci nu iti lua un consultant financiar, caci cel mai probabil vei regreta in viitor. Pe de alta parte, daca ai ajuns sa stii ce consultant financiar este bun pentru tine, atunci nu mai ai nevoie de el. Daca din tot articolul, ai inteles ce am scris in ultimile 2 fraze, ma declar multumit.

Pe final

Au trecut deja zeci de ani buni de cand au aparut ideile de a avea un leader in loc de un sef, de a simti ca faci ceva important la locul de munca, de a primi coaching de calitate in cadrul companiei etc.

Aceste idei au marcat o schimbare de paradigma importanta la acea vreme. Astazi insa, nu mai exista corporatie care sa nu zica de leader un sus si leader in jos, sau care sa nu incerce sa isi tina angajatii fericiti. Unele companii reusesc mai bine acest lucru decat altele, insa este clar ca aceasta schimbare de paradigma care a inceput acum zeci de ani a ajuns la maturitate. Mai mult decat atat, eu sunt convins ca ne aflam la finalul ciclului ei.

Domnule CarutaCuBani, ce urmeaza ?

Independenta financiara. Din ce in ce mai multi vor vasli spre acest statut pentru a iesi din lumea corporatiilor si a-si urma visul, pasiunea, ideea etc

Persoanele tinere au inceput sa constientizeze ca ce fac ei la job (sau ce ar urma sa faca) este complet lipsit de importanta. Multi constata ca:

  • planeta se duce de rapa
  • este complet irational ca o persoana sa detina miliarde de EUR, indiferent de genialitate
  • mancam numai prostii
  • ducem o viata sedentara nesanatoasa
  • etc

Crescand numarul persoanelor independente financiar, vor aparea din ce in ce mai multe companii care se vor focusa pe problemele mentionate mai sus. In acelasi timp, diverse corporatii mamut actuale se vor prabusi.

Domnule CarutaCuBani, vorbesti prostii. Companiile mamut nu au cum sa pice!

S-a mai intamplat in trecut. Iti dau insa un singur exemplu actual: Oamenii devin din ce in ce mai constienti ca au nevoie de o hrana sanatoasa. Sa ma ierte cine are puterea sa o faca, dar o companie mamut din FMCG (Fast-Moving Consumer Goods) nu are cum sa livreze acest lucru. Este imposibil ca o mancare sanatoasa sa provina dintr-o companie care produce cantitati ultra industriale. Aici vor aparea antreprenori locali care vor satisface nevoile comunitatii locale. Nici nu mai pomenesc despre burgeri la 3 euro sau tampenii de sucuri. Desigur, inca nu suntem acolo, dar acesta este trend-ul.

Apropo, idee pe business legata de tema de mai sus la care ma gandeam acum ceva ani, dar n-am apucat sa o implementez. O platforma care sa conecteze micii agricultori locali din jurul marilor orase (avand produse sanatoase) cu persoanele din oras. Am lucrat la o astfel de platforma acum 4 ani, dar pe alt domeniu. Sincer, inca m-ar tenta sa incep un astfel de business in Romania…Eh, whatever, n-am gasit echipa potrivita atunci.

Ma opresc ca prea m-am intins la vorba.

Ciao si pe curand.

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Nu recomand niciun fel de investitie in niciun produs. Tot ce scriu atat in acest articol cat si pe blog nu este altceva decat o opinie personala. Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei.

11 thoughts on “Sfatul de a-ti construi o cariera nu mai este valid”

  1. Salut Bogdan,

    Felicitari pentru articol si blog. Sfaturile sunt pragmatice fara insa a fi “reci”. Au viziune si cred ca aceasta schimbare de perspectiva include si o doza de empatie, prin intoarcerea catre sine in ceea ce priveste pasiunile proprii si catre comunitate prin intelegerea mai detaliata a nevoilor locale. Cred ca aceste lucruri au fost lasate deoparte odata cu dezvoltarea marilor corporatii. De unde si nemultumirea cronica ca indiferent cati bani ai castiga sau ce pozitie ocupi, nu mai esti important. Traiesc in Romania si sper ca schimbarea va veni si aici. Poate mai greu din cauza mentalitatii si a nivelului de trai dar cred ca va veni.

    Spor in toate!

  2. Da, da, da, de trei ori da! Cine e in stare, cine poate, trebuie sa puna viata, ideea de a trai pentru sine, inaintea goanei disperate dupa bani! Cine poate… Felicitari, BOGDAN! 🙂

  3. Da, și eu îi recomand pe cei de la Platforma. Ada Ţeicu face o treabă foarte bună 🙂

    În rest, mi-ar fi plăcut să știu lucrurile astea acum vreo 10 ani, dacă nu chiar înainte să îmi aleg facultatea, deci mai mult de 10 ☺

  4. Am si eu 2 precizari:
    1. Saptamana trecuta ascultasem un Podcast, unde invitat a fost prietenul tau polonez (poate doresti sa adaugi link-ul ca si ceilalti cititori sa il asculte)
    2. Tot saptaman trecuta am fost la o seara a invetitorilor in Regensburg. La acest event a participat si un Start-up din Passau (Germania) care vrea sa dezvolte aceasi idee de business
    Nu am adaugat niciun link, nedorind sa fac reclama (dar cu acordul tau, pot sa o fac, sau sa iti trimit detaliile)

  5. Sfaturi practice.

    Eu inca astept recomandarea ta pentru rezidentii din Romania pentru isahres. Ieri am cautat din Germania. Posibilitatea sa aplic pentru ishares este doar prin banci nemtesti online sau analog. Dar, ghici, ele nu accepta buletinul romanesc, deoarece nu are semnatura pe el.

    Poti contacta brokerul care ti se pare tie ok si sa primesti comision pentru toti de pe blogul tau care vor sa investeasca in ishares.

    Si eu lucrez in paralel la o idee asemanatoare cu fermieri. Proiectul a avut o multime de hopuri. Si e inca in dezvoltare. Din partea departamentului IT. A trebuit sa il schimb de mai multe ori. Vorbit frumos, stiu multi sa o faca. Cand trebuie sa isi suflece manecile, ehh…

    https://ioamenisinatura.ro/

Dă-i un răspuns lui Stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.